Alinierea a fost între Soare, Pământ şi Marte. Chiar dacă se vor alinia toate planetele din Sistemul Solar, forţele exercitate asupra Pământului vor fi foarte mici, insesizabile, datorită distanţelor mari dintre planete, şi forţele depind invers proporţional de distanţa dintre corpuri la pătrat, cum a zis Newton.
Când Soarele apunea, Marte urca pe cer spre est, iar Venus şi Jupiter se vedeau frumos spre vest.
VENUS, magnitudine -4,17, adică foarte strălucitor;
JUPITER, magnitudine - 1,74, adică mediu strălucitor;
MARTE, magnitudine -0,76, adică slab strălucitor, se vedea de culoare roşie, în timp ce primele două erau albe.Cele trei planete se vor vedea aproximativ în aceleaşi poziţii toată luna martie, aşa că aveţi timp să le observaţi, chiar şi în aprilie.
Tot ce vă doresc este un cer senin!


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu