LUNA PLINĂ

Cea mai mare Lună...

Zilele acestea am văzut cea mai „mare” Lună plină. Din când în când, Luna se apropie cel mai mult de Pământ, cu mai mult de 30 000 km ca de obicei, aflându-se la mai puţin de 357 000 km depărtare de noi. Orbita Lunii nu este circulară, ci eliptică (ovală), şi aceasta face ca, uneori să fie mai aproape de Pământ, în timp ce distanţa medie Pământ-Lună este de aproximativ
382 000 km. Se întâmplă, însă, ca odată la 15 ani, această apropiere să coincidă cu faza de lună plină, cum s-a întâmplat în zilele de 13, 14, 15 decembrie. În aceste condiţii Luna ne-a apărut cu 14 % mai mare şi cu 30 % mai strălucitoare decât de obicei, conform calculelor celor de la NASA.
Dar de ce când privim Luna plină într-o noapte ni se pare mai mică sau mai mare, depinde de momentul când o privim: dacă e la răsărit sau apus, sau dacă e sus pe cer?
Se pare însă că, Luna nu este uneori mai mare sau mai mică, ci acest lucru se datorează unei iluzii pe care o avem noi când o privim. Dacă aceasta este destul de jos la orizont şi noi o comparăm cu obiectele de pe Pământ pe care le vedem în acelaşi cadru, atunci Luna ni se pare mai mare decât atunci când e sus pe cer si o vedem doar pe ea, fără alte obiecte în apropiere cu care să o comparăm.


Diferenţa de mărime între
Luna la apogeu (mai departe)
şi la perigeu (mai aproape).

SATELITI ARTIFICIALI

Secolul al XVII-lea a adus cu sine descifrarea cerului cu ajutorul unor minti stralucite apartinand lui Galileo Galilei, Christian Huygens, Isaac Newton, Nicolai Copernic, Johannes Kepler si altii. Odiseea ideilor despre Univers si gravitatie este lunga si frumoasa, dar nu se poate expune in cateva propozitii.
In ce priveste miscarea Lunii in jurul Pamantului, Newton isi punea doua intrebari:
1) De ce, daca toate obiectele cad accelerat pe Pamant, cum spune Galilei, Luna nu cade si ea pe Pamant ?
2) De ce Luna se misca pe un cerc si nu in linie dreapta, asa cum spunea tot Galilei ca ar trebui sa se miste un corp atata timp cat asupra lui nu actioneaza o forta ?
Newton a dat repede raspunsuri acestor intrebari, dar a trebuit sa mai treaca ceva timp ca sa inteleaga perfect ce se intampla. El s-a gandit ca Luna nu cade pe Pamant din cauza inertiei si a miscarii ei orbitale, si, nu se se departeaza de Pamant, din cauza atractiei gravitationale pe care Pamantul o exercita asupra ei.


In sprijinul acestor idei, Newton a presupus ca gavitatia trebuie sa fie cheia miscarii corpurilor ceresti si, in sprijinul acestei idei indraznete, a imaginat un experiment cu un tun aflat pe un munte foarte inalt. Daca viteza ghiulelei trasa de tun este mica, aceasta va cadea pe Pamant atrasa de acesta, pe una din traiectoriile A sau B, depinde de viteza. La viteze mai mari, intre 7,9 km/s si 11,2 km/s (vitezele cosmice calculate de Newton, prima este pentru ca un corp sa nu mai cada pe Pamant, iar a doua pentru parasirea Pamantului), ghiuleaua devine satelit al Pamantului pe o traiectorie circulara sau eliptica, la fel ca Luna (C si D in desen), iar daca viteza este mai mare de 11,2 km/s, numita si viteza de eliberare, atunci ghiuleaua paraseste Pamantul, poate invinge atractia gravitationala a acestuia (curba E). Toate aceste calcule si ipoteze facute de Newton s-au dovedit corecte si stau astazi la baza lansarii satelitilor artificiali.
Un satelit artificial este un corp construit de om si lansat de pe Pamant si care se roteste in jurul acestuia, asa cum se roteste si Luna, care este un satelit natural al Pamantului. Cu ajutorul satelitilor articiali a fost pusa in practica ideea indrazneata de roman S.F. a comunicarii fara fir, lansata in 1945 de scriitorul englez Arthur C. Clarke (1917 – 2008).
Primul satelit artificial, SPUTNIK 1, a fost lansat la data de 4 octombrie 1957 de U.R.S.S. Al doilea satelit, SPUTNIK 2, lansat la 3 noiembrie 1957, a avut la bord o fiinte vie, pe catelusa LAIKA. America a folosit drept cobai maimute.
In prezent, multe tari au lansat sateliti in diferite scopuri : radio, telefonie, internet, TV, navigare. Si Romania este in stadiul de pregatire a unui satelit articial, destul de aproape de faza de lansare, care in ultima vreme a tot fost amanata. Rusia are 1398 sateliti, SUA are 1042, si urmeaza Japonia cu 111, situatie actualizata, pana in 2008.
Orbitele pe care sunt lansati satelitii sunt clasificate dupa altitudine. Pentru altitudini mai mari si vitezele trebuie sa fie mai mari, deci si costurile mai mari.
1. Low Earth Orbit (LEO) – altitudini joase, intre 160 - 2000 km deasupra Pamantului,
2. Medium Earth Orbit (MEO) – altitudini medii, intre 2000 km si 35 786 km (altitudinea orbitelor geostationare);
3. Geostationary orbit (GSO) – altitudine 35 786 km si au aceeasi perioada orbitala ca Pamantul, 24 ore.
4. High Earth Orbit (HEO) – orbite eliptice de joasa altitudine la perigeu si foarte mare altitudine la apogeu ( peste 35 786 Km, altitudinea orbitelor geostationare)

Sa nu credeti ca satelitii artificiali sunt lansati ca ghiulelele de tun imaginate de Newton... Ei sunt transportati cu ajutorul unor vehicule purtatoare, de obicei rachete, pana la altitudinea de lansare si acolo li se imprima viteza specifica fiecaruia.
Exemple de astfel de rachete: Ariane (Europa), Atlas (S.U.A.), Delta (S.U.A.), ai aici o lista intreaga...
Un vehicul de transport foarte bun (Space Transportation System = STS) este naveta spatiala, despre care specialistii de la NASA spun ca este cea mai buna si mai sofisticata masina conceputa vreodata de om. Vezi aici amanunte despre navetele spatiale.


Naveta spatiala Atlantis transportata de un avion Boeing 747, in anul 1998.

CUCERIREA COSMOSULUI, PRIMA PARTE

PROGRAMUL MERCURY

La 1 octombrie 1958 a fost creat National Aeronautics and Space Administration (NASA), iar pe 7 oct 1958, NASA a formulat Proiectul Mercury, care a fost parafat la 26 noiembrie 1958. El s-a numit "Man-in-space program" sau "Project Mercury". In 2008 se implinesc 50 de ani de la aceste evenimente, o ocazie buna pentru a vorbi despre acest proiect indraznet al oamenilor.

S-a desfasurat pe perioada 1958 – 1963 si a avut ca scop zborul omului in spatiu. Cele 6 zboruri cu oameni la bord au urmarit :
- orbitarea Pamantului de o nava pilotata de om
- sa investigheze comportarea organismului uman in spatiu
- sa fie recuperate si omul si nava, in conditii sigure.
In program au fost folosite 2 tipuri de rachete :
- pentru zboruri suborbitale, rachete Redstone ;
- pentru zboruri orbitale, rachete Atlas.
Inainte de misiunile cu oameni la bord au avut loc alte zboruri fara oameni la bord, unele reusite, altele, nu, fara oameni la bord sau folosind roboti sau maimute (1960 - maimuta Sam,11min 6 sec in spatiu, ian.1961 – cimpanzeul Ham, 16 min 39 sec in spatiu, nov.1961 - cimpanzeul Enos, , a petrecut 3h 22 min in spatiu si a inconjurat de 2 ori Pamantul).

MISIUNILE MERCURY cu oameni la bord :
1. MercuryRedstone 3, 5 mai 1961, echipaj : ALAN B. SHEPARD, max 11 g, durata zborului: 15 min 28 sec, scop: comportarea organismului uman in spatiu, misiune soldata cu succes.
2. MercuryRedstone 4, 21 iul 1961, echipaj: Virgil I "Gus" Grissom, max. 11,1 g, durata 15 min 37 sec, scop: comportarea organismului uman in spatiu, Misiune partial reusita, capsula nefiind recuperata.
3. MercuryAtlas 6, 20 feb 1962, echipaj John H. Glenn, Jr.. max. 7,7 g, durata 4 h 55 min 23 sec, 3 orbite in jurul Pamantului, misiune de succes.
4. MercuryAtlas 7 (Aurora 7), 24 mai 1962, echipaj: M. Scott Carpenter , max. 7,8 g, durata 4 h 56 min 5 sec, 3 orbite, probleme la aterizare.
5. MercuryAtlas 8, 3 oct. 1962, echipaj: Walter M. Schirra, Jr., max. 8.1 g, durata 9 h 13 min 11 sec, 6 orbite, misiune de succes.
6. MercuryAtlas 9, 15-16 mai 1963, echipaj: L. Gordon Cooper , max. 7,6 g, durata 1 zi 10 h 19 min 49 sec, 22 de orbite in jurul Pamantului, misiune de succes.
Au mai fost prevazute alte 3 misiuni, dar acestea au fost anulate.
Iata-i pe cosmonautii desemnati pentru aceste misiuni:

PRIMELE 100 DE MISIUNI SPATIALE

CONJUNCTIA LUNA-VENUS-JUPITER

Conjunctia este un fenomen de aliniere aparenta, doar pe cer, a unor corpuri ceresti.
In aceasta seara am urmarit spectacolul dat de Venus, Luna si Jupiter. Am facut cateva poze...



1. Pe la ora 17:00, la apusul Soarelui...



2. Ora 17:20



3. Ora 17:40



4. Ora 18:00
Biserica Evanghelica si planetele...



5. Ora 18:42, Luna l-a acoperit pe Venus...






La ora 19:00, corpurile au coborat sub orizont, spre regretul meu...Ocultatii ale lui Venus de catre Luna vor mai fi, dar una atat de frumoasa va mai fi in 2044. Ce bine ca am vazut-o pe aceasta...

Iti trebuie ochi buni sa vezi punctuletele luminoase in aceste poze, dar eu sunt multumita de ele, pentru ca am lucrat cu un Canon A550, fara trepied si fara experienta in acest domeniu pretentios al astrofotografiei.

POZE de la eveniment facute de specialisti si cu instrumente serioase (de calitate)

POVESTI DESPRE STELE

Învățarea constelațiilor

POVESTI DESPRE STELE SI CONSTELATII GASITI AICI. SUCCES!

TOATE CELE 88 DE CONSTELATII IMPREUNA CU CALEA LACTEE SUNT DESCRISE LA ADRESA MENTIONATA. MAI SUNT SI ALTE ADRESE, DESIGUR. PUTETI ALEGE DE UNDE VRETI SA FACETI UN ESEU DESPRE CONSTELATIA ZODIACALA PROPRIE SAU DESPRE O ALTA CONSTELATIE.

CERUL DE TOAMNA

In serile de toamna cerul este dominat de patratul constelatiei PEGAS, care ocupa o suprafata mare spre sud dupa jumatatea lui noiembrie si dupa ora 21. Cele patru stele ce marcheaza colturile patratului sunt moderat de luminoase, dar ele inchid o arie mare, usor de observat. Patratul lui Pegas este ca o cheie de bolta pe cerul de toamna, emblema acestuia, de la care se pot identifica si observa multe constelatii si stele invecinate. In partea dreapta si mai sus se afla triunghiul de vara, format din stelele Deneb, Vega si Altair. Intre patrat si Steaua Polara se afla W-ul constelatiei Cassiopeia, iar spre sud se poate gasi steaua Fomalhaut din constelatia Pestele Austral, poate mai greu de zarit la latitudini mari.

O linie trasata deasupra Cassiopeiei va conduce la steaua CAPELLA din constelatia Auriga, stea emblematica pentru cerul de iarna.
Pegas, sau calul inaripat, este constelatia asociata marelui patrat de stele : αMarkab = coama calului, βScheat = picior, γAlgenib=aripa, αAndromeda(Sirrah sau Alpheratz,cum e numita, mai nou) = mijlocul. Se pare ca Andromeda si Pegas formau o singura constelatie, dar dupa ce a fost taiata, calul e doar jumatate, iar una din stelele patratului face parte din Andromeda (Sirrah). Se presupune ca pe vremea mesopotamienilor (mileniul V, I.C.) axele patratului coincideau cu axele solstitiilor si echinoctiilor. Mesopotamienii vedeau in acest patrat armonia Universului. Intre timp axele s-au modificat.
In mitologia greaca Pegas s-a nascut din sangele Meduzei ucise de Perseu.
Meduza Gorgona, mama lui Pegas, a fost in tinerete faimoasa prin frumusete, dar mai ales prin parul ei lung. Cel care i-a rapit virginitatea a fost Poseidon, zeu al marilor dar si al cailor. Din nefericire pentru Meduza lucrul s-a intamplat in templul Atenei, care, furioasa, a transformat părul meduzei in şerpi, iar bărbatii care o priveau se pietrificau.
Cand Perseu a taiat capul Meduzei, Pegas a tasnit din corpul acesteia, numele Pegas venind de la cuvantul grecesc “pegai”= a izvorî, a ţâşni ca apa. Odata nascut, Pegas a zburat de langa corpul mamei sale si, dupa ce a apartinut o vreme lui Belerofon, mai tarziu a fost slujitor al zeilor si muzelor in Olimp. Este considerat simbol/izvor al inspiratiei poetice.
Perseu era un erou legendar, fiul lui Zeus și al lui Danae, fiica regelui Argosului. Pentru că un oracol prevestise că Perseu își va omorî bunicul, regele Argosului îi trimite pe amândoi pe ape , cu scopul sa-i piardă. Perseu creștea și devenea un tânăr frumos și curajos, dar pretendenții la mâna mamei sale vedeau o piedică în fiul acesteia. De aceea a fost trimis să se bată cu una din gorgone, Meduza. Când el revenea victorios cu capul meduzei într-o mână a întâlnit-o pe Andromeda legată de Nereide de stâncă și așteptându-și călăul, monstrul din ape. De aici povestea lui Perseu este aceeași cu a Andromedei cu care se căsătorește.
De aceea cele trei constelatii se intrepatrund pe cer.

SPATIUL COSMIC ARE MIROS?

Misteriosul miros de pe Statia Spatiala Internationala (ISS).
Dupa cum spun mai multi astronauti, care au petrecut ceva timp pe statia orbitala, aerul acolo are un miros deosebit de cartof prea prajit sau de metal incalzit. Pentru dezlegarea misterului a fost angajat un chimist englez, producator de parfumuri, cu sarcina sa creeze aceste mirosuri in laborator.
NASA nu stie ce sa creada : aceste mirosuri provin de la statie sau din spatiu? Intrebarea poate parea absurda, dar ea face obiectul unei cercetari stiintifice. In asteptarea rezultatelor, NASA ia in calcul sa introduca acest miros in programul de antrenament al astronautilor.
Despre Steven Pearce, producatorul de parfumuri si directorul Omega Ingredients, care a fost ales sa produca aceste misterioase mirosuri, se stie ca, in urma cu cativa ani, a reprodus mirosul de pe Statia ruseasca MIR in timplul unei expozitii artistice.
Sir Alfred Patrick Caldwell-Moore, presedinte la British Astronomical Association si autorul a peste 70 de carti de astronomie, este sceptic. El spune ca spatiul cosmic e gol si e putin probabil sa aiba un miros propriu. El crede ca acest miros provine de la materialele produse de om: costume spatiale si echipamente, mai degraba.
Pana la dezlegarea misterului, intrebarea ramane: are spatiul cosmic miros,
sau e ca banii, fara miros?

GHICITOARE...GHICI???

De se Soarele sau Luna plina se vad asa mari si luminoase?
Iata cateva magnitudini necesare pentru a raspunde...

VENUS si JUPITER

NU RATATI sa vedeti in aceasta luna cele mai stralucitoare planete ce se vad pe cerul de seara, imediat dupa apusul Soarelui, spre orizontul sud-vestic, dar nu mai tarziu de 18:30, pentru ca Venus apune repede. La sfarsitul lunii (30 noiembrie) se vor aseza frumos una sub alta si aceasta ar trebui sa fie o imagine, pe care, de asemenea, sa n-o ratati. Poate vom instala telescopul sa le vedem mai bine.

EPPUR SI MUOVE...

Nu exista dovezi ca Galilei ar fi rostit celebrele cuvinte dupa ce a fost obligat de tribunalul inchizitorial să renunte public la ideea că Pământul se roteşte în jurul Soarelui. Scăpat de arderea pe rug, este condamnat la închisoare pe viaţă, pedeapsă comutată apoi în arest la domiciliu în casa sa din Arcetri, din vecinătatea Florenţei, unde isi va petrece ultimii 9 ani din viata, ca arestat. Si totusi, cuvintele nerostite de Galilei se potriveau atat de bine momentului trist prin care acesta a fost obligat sa treaca la vremea batranetii...

In 1851 a fost montat in Domul din Paris un experiment propus de fizicianul francez Jean-Bernard-Léon Foucault care consta dintr-o sfera grea (28 Kg) legata de un fir foarte lung, 67 de metri, dintr-un fel de coarda de pian, deci un pendul gravitational. Sfera are o amplitudine maxima de 6 m la o perioada de 16,5 secunde si miscarea ei se amortizeaza dupa 6 ore. Dar acest timp este suficient sa se poata observa cum planul de oscilatie se deplaseaza punand in evidenta astfel rotatia Pamantului in jurul axei sale. Daca experimentul s-ar face la ecuator, planul de oscilatie ramane fix. Anul trecut un astfel de experiment s-a facut si la Polul Sud. Planul de oscilatie a pendulului a facut o roatie completa in 24 de ore, cat ii trebuie Pamantului sa faca o rotatie completa





Grecii stiau ca Pamantul se roteste: era suficient sa priveasca cerul pret de cateva minute pentru a-si da seama de acest lucru...Numai Biserica Catolica nu credea ca Pamantul se roteste...A trebuit sa moara oameni si altii sa fie persecutati pentru ca acest lucru evident sa fie cunoscut si inteles de toata lumea.



Le Panthéon à Paris, vu de l'intérieur, avec passage sur le pendule de Foucault (physicien français, Paris 1819-1868). Il mit en évidence le mouvement de rotation de la Terre grâce à sa fameuse expérience consistant à observer la déviation d'un pendule suspendu sous la coupole de ce monument.

Ce am vazut azi dimineata...o minunatie de cer...

M-am trezit la 5:30 (Varsta, deh...)si spre sud era o frumusete de cer. Parca toate stelele mari si frumoase se adunasera la o nunta. Orionul isi etala centura, Rigel si Betelgeuse vegheau din colturi, Sirius ceva mai incolo, mare, rece, albastru, sfidator, iar mai spre nord Aldebaran si Pleiadele. Procyon, Pollux si Capella erau spre est si nu le vedeam din cauza unor superbecuri aprinse intr-o gradina, dar le simteam suflarea rece...

Ce-am vazut in aceasta seara...

Dupa doua saptamani de nori si ploaie, in sfarsit s-a mai limpezit cerul...
Pe geamul meu dinspre nord-est am vazut-o pe Andromeda cu satelita ei, iar pe geamul dinspre sud l-am vazut pe Jupiter cu satelitii lui, in constelatia Sagetator. Am mai zarit niste stele frumos asezate mai spre est de Jupiter, m-am dus sa caut pe harta, am dedus ca e Capricornul, dar cand m-am intors era acoperit de nori. Ar trebui sa vad acolo pe Neptun, daca voi fi in stare sa-l deosebesc,pentru ca are magnitudine mica...

ECHINOCTII, SOLSTITII, ANOTIMPURI

Explicatie pentru fotografie:
Astazi este echinoctiul de toamna, adica data cand ziua si noaptea sunt egale. De maine pana la urmatorul echinoctiu, cel de primavara (20 martie 2009), noaptea va fi mereu mai lunga decat ziua si va fi cea mai lunga la solstitiul de iarna (21 decembrie 2008).
Fotografia este o prelucrare a unor fotografii facute din ora in ora in timp ce Soarele se deplaseaza pe bolta cerului deasupra orasului Bursa (in Turcia).

Banda de jos a fost facuta in timpul solstitiului de iarna (22 decembrie 2007), ziua cea mai scurta din an, cand soarele se afla cel mai jos posibil pe cer si nu sta prea mult deasupra orizontului, ceea ce se intampla in miezul iernii.
Banda de sus a fost facuta la solstitiul de vara (20 iunie 2008) cand Soarele urca cel mai sus pe cer unde sta peste 12 ore, ziua cea mai lunga, in timpul verii.
Banda de mijloc a fost facuta in timpul cand Soarele trece dintr-o emisfera in alta, deci la echinoctiu (in acest caz, cel de primavara, 20 martie 2008) cand ziua este egala cu noaptea. De notat ca banda pentru cele doua echinoctii (toamna-primavara) este aceeasi. Cele doua benzi se suprapun.
O fotografie deosebita.
Multumiri lui Tunc Tezel din Turcia
si astronomilor fara frontiere.

VINE TOAMNA...LUNI, 22 sept 2008 (echinoxul de toamna)

Echinoxul (sau echinoctiul) de toamna se petrece in jurul datei de 23 septembrie si este momentul cand Soarele traverseaza ecuatorul ceresc in punctul autumnal, trecand din emisfera nordica in cea sudica. Astfel, in emisfera nordica incepe toamna astronomica, iar in cea sudica incepe primavara.
Echinoxul inseamna un moment de timp cand Soarele se afla exact deasupra ecuatorului terestru, cand razele lui au aceeasi inclinare pentru cele doua emisfere, deci cand ziua si noaptea sunt egale. Pentru noi acest moment se va produce la ora Romaniei 17:44 in 22 septembrie (15:44GMT).

TELESCOPUL

In 15 septembrie a sosit telescopul comandat pentru scoala. L-am asteptat si m-am gandit la el de prin luna mai – iunie, de cand s-a facut comanda. Acum, desi il am, nu pot sa-l indrept spre cer pentru ca toata saptamana a plouat si a fost mereu innorat. Am pierdut ocazia sa-l vad pe Uranus si sa vad cum Luna trece prin fata Pleiadelor. Sa sper ca in13 noiembrie va fi mai frumos, cand fenomenul se va repeta...
deocamdata incerc sa ma familiarizez cu instrumentul, am incercat o aliniere a opticii si vizarea unui bloc de peste drum...

PLEIADELE (sau M45)...

Pentru ca bajbaiam pe cer cautand galaxia spirala M31-Andromeda (pe care in final am gasit-o, dar nu m-a impresionat foarte tare, pentru ca o vedeam cam difuz), la un moment dat am indreptat binoclul spre un pom aflat langa containerele de gunoi...Mare mi-a fost mirarea sa vad printre crengile copacului, printre frunze, niste stele foaaaarte stralucitoare...m-am sters la ochi...Erau destul de jos spre orizontul NE la acel moment. Mi-am consultat harta si am dedus ca trebuie sa fie Pleiadele.
Pleiadele sunt un grup de 9 stele stralucitoare: sapte surori (Sterope, Merope, Electra, Maia, Taygete, Celaeno, Alcyone) impreuna cu parintii lor: Atlas si Pleione.


Cand vezi asa ceva, nu e greu de dedus de ce grecii dadeau atata importanta cerului, asezand pe el, la loc de cinste, diferite personaje cu povestile lor...

“Δέδυκε μεν ἀ σελάννα
καὶ Πληΐαδες, μέσαι δὲ
νύκτες πάρα δ᾽ ἔρχετ᾽ ὤρα,
ἔγω δὲ μόνα κατεύδω."
"The Moon is set,
And the Pleiades.
Night's half gone,
Time's passing.
I sleep alone now."
— Sappho, sursa: Wikipedia.

Clusterul celor sapte surori, cum mai este numit, se afla in constelatia Taur, la aproximativ 425 a. l. departare de noi. Cea mai stralucitoare dintre ele este Alcyone, care le are alaturi pe Merope, Maia si Electra, celelalte trei surori stand mai deoparte, mai sterse.
Cu ochiul liber se disting doar 6 stele/surori, iar grecii explicau acest lucru prin faptul ca Sterope nu se vede pentru ca ar fi fost casatorita cu un muritor...
Legenda spune ca Pleione se plimba cu cele sapte fete ale sale cand Orion le-a zarit si a vrut sa le rapeasca. Nu a reusit, dar le-a urmarit sapte ani. Zeus a imortalizat aceasta vanatoare asezand Pleiadele pe cer urmate de Orion (The Hunter).

Pleiadele vestesc inceputul toamnei in emisfera nordica, de aceea multe popoare le-au inclus in traditiile lor legate de recolte.
Poate ca numele Pleiadelor vine de la cuvantul grec “peleiades” care inseamna stol de porumbei, asa cum mi s-au parut mie a fi stelele ca niste porumbei albi intr-un frunzis...Who knows...

TRIUNGHIUL DE VARA

Pe un cer senin de vara te incanta trei stele ce formeaza un triunghi, asa-numitul triunghi de vara. Cele trei stele sunt VEGA, ALTAIR si DENEB si pot fi inca vazute seara pe la 10 deasupra capului, adica la zenit.

Vega este a cincea stea ca stralucire de pe cer, are magnitudinea 0,04, este de 3 ori mai mare decat Soarele nostru, dar o vedem foarte stralucitoare, usor albastra, desi este la 25,3 a.l. departare de noi. In urma cu 12 000 de ani a fost steaua noastra polara.

Altair face parte din constelatia Acvila. Are magnitudinea aparenta 0,77 si este a 13-a stea ca stralucire; se afla la 16 a.l. de noi. Este putin stralucitoare avand in vedere faptul ca o vedem asa, desi e la distanta mica de noi.

Deneb face parte din constelatia Lebada ( constelatia seamana pe cer cu o cruce), este de 25 de ori mai masiva decat Soarele si de 160 000 ori mai luminoasa, dar se afla foarte departe, la 2500 a.l; are o magnitudine aparenta de 1,25. A fost steaua noastra polara acum 18 000 de ani si va mai fi peste 9 800 de ani. Este o stea remarcabila.

LHC si primele secunde dupa Big-Bang...

Ca sa poata sa accelereze un fascicul de particule la o viteza foarte aproape de viteza luminii (99% din 300 000 Km/s), in Elvetia s-a construit cu bani din mai multe tari din toata lumea un accelerator de particule urias, cel mai mare construit vreodata, Large Hadron Collider, LHC. Ideea construrii lui pe locul unui alt accelerator (Large Electron Positron Collider, adica LEP), a aparut inca din 1980, dar intre timp s-au facut studii in ce masura se poate construi un accelerator care sa produca un asemenea camp magnetic si care sa functioneze aproape de zero absolut, adica la 1,9K = -271,3°C, temperatura la care heliul e lichid.
In 1994 CERN (Conseil Européen pour la Recherche Nucléaire, constituita in 1952 la cativa km de Geneva) a aprobat constructia noului accelerator care sa foloseasca tunelul de 27 de km al vechiului accelerator, LEP, care functiona din 13 noiembrie 1989.
In 1995 Japonia se alatura proiectului cu sume importante de bani, urmata in 1997 de SUA si apoi de Rusia si India, multe state europene, printre care si Romania, fiind deja prinse in proiect (Romania fara sa participe financiar, ci doar cu cercetatori).
In mai 2001 incepe demontarea vechiului LEP, pentru a lasa tunelul liber pentru noul accelerator, LHC, care, iata, la 10 septembrie a fost pus in functiune, partial, deocamdata.
La CERN lucreaza in jur de 3000 de persoane, peste 6 500 fiind oameni de stiinta reprezentand 500 de universitati din peste 80 de state. Astfel, acest laborator stiintific regional (vest european) a devenit international acum. Pentru ca oameni aflati in diferite locuri pe Pamant aveau nevoie sa comunice rapid si sa faca schimb de informatii, la CERN a fost inventat WEB-ul (World Wide Web) si primul site web a inceput sa functioneze la CERN in 1991. In 1993, CERN a anuntat ca web-ul poate fi folosit fara restrictii de toata lumea. Putem spune ca anul acela a fost un moment tot atat de important pentru omenire ca descoperirea rotii. Web-ul a devenit acum un lucru indispensabil in societatea noastra.
Revenind la LHC...Este o constructie subterana la adancimi ce variaza intre 50 m si 175 m la granita intre Franta si Elvetia. Protonii sunt accelerati pe etape, cu ajutorul unor preacceleratoare, astfel ca, in momentul ciocnirii, moment atat de asteptat de lumea stiintifica si despre care se spune ca ne va da indicii despre ce s-a intamplat in primele fractiuni de secunda dupa Big-Bang, deci, in acest moment protonii sa aiba viteza aproape egala cu viteza luminii si energii de 7 TeV (1Tera electronVolt = 0,0000016 Joule). Aceasta energie este colosola pentru niste particule subatomice, dar este nesemnificativa pentru noi, oamenii, asa ca nu dati crezare zvonurilor apocaliptice.
Si eu astept cu interes concluziile experimentelor ce se vor face la CERN, dar, se pare ca, mai devreme de trei ani nu vom afla mare lucru, timpul fiind necesar pentru procesarea si interpretarea informatiilor stocate pe sute de calculatoare legate in retea in intreaga lume.

O plimbare cu bicicleta in tunelul de accelerare...Plimbare placuta!

Observator astronomic improvizat

Aseara si azi noapte au fost conditii relativ bune de observat cerul. Luna a apus dupa 22:30,asa ca au ramas doar luminile orasului pe care le-am ocolit cat am putut mai bine.

Inainte sa apuna Luna pe langa turnul bisericii evanghelice, am urmarit-o din balcon prin binoclul fixat pe un trepied pus pe doua scaune, pe post de masa inalta.
Chiar am facut o poza cu obiectivul aparatului introdus intr-unul din ocularele binoclului. Poza e neclara, dar mie imi place, pentru ca este prima si voi avea timp destul sa-mi imbunatatesc tehnica si s-o stapanesc.



L-am vazut foarte bine pe Jupiter cu cei 4 sateliti galileeni, doi de o parte si alti doi de cealalta parte. Pentru ca era mai spre sud-est, nu am putut face poza prin binoclu, dar am facut o poza cu aparatul foto la zoom maxim. Se vede doar planeta, ca un disc, dar satelitii nu se vad.


Dupa aceste observatii am vrut sa incerc un deep sky...Pentru ca Hercule era spre sud (partea de cer ce se vede din balconul meu), m-am gandit sa-l caut pe M13 (Marele cluster globular din constelatia Hercule). (Vezi si catalogul Messier). L-am gasit usor. Chiar daca nu se vede ca in pozele de pe Wikipedia, am vazut o aglomerare de stele, ca un roi, si am fost incantata de felul cum se vedea.
Pentru ca am zabovit mult cu cautatul, cu hartile, cu calculatorul, cu fotografiatul, constelatiile s-au miscat pe cer si, cu oarecare greutate, pentru ca era mai sus, am reusit sa vad si pe M29 din constelatia Lebada. Il aveam in plan pe M57 (Ring Nebula) din Lira, dar, n-a fost sa fie...Mai aveam eu si alte planuri, dar mi-a fost lene sa ies afara dupa miezul noptii. Am aruncat o privire pe fereastra dinspre nord si mi-a atras atentia o stea foarte stralucitoare (magnitudine 0,1), singuratica. Am aflat de pe harta ca este Capella din constelatia Auriga.
Cam atat pentru a doua mea zi de observatii sistematice.
Sper sa li se deschida apetitul pentru astronomie si altora care citesc aceste pagini.
CER SENIN, TUTUROR!

Mi-am cumparat binoclu...

Merg in noaptea aceasta cu el afara...












Am fost...si l-am vazut pe Jupiter spre Sud...Se vede el ca o stea foarte luminoasa, dar nu e stea pentru ca nu sclipeste/licareste la fel ca stelele. Cand privesti prin binoclu i se vede net discul, deci nu poate fi o stea.
Am mai vazut Luna, care a coborat repede sub orizont, dar am avut timp sa vad niste cratere si niste mari. Peste doua zile, cand Luna va fi crescut la jumatate, sper sa fie senin sa vad muntii de pe Luna. Este momentul cel mai bun de a-i vedea pentru ca ei se afla situati la mijlocul Lunii.

CAT TIMP AM CALATORI PANA LA CEA MAI APROPIATA STEA?

Multi s-au intrebat daca in timpul vietii pot calatori sa ajunga pe alte stele...Unele raspunsuri sunt simple, altele sunt de domeniul SF.


Cea mai rapida nava trimisa in spatiu este New Horizons (2006), care calatoreste cu 16,5 Km/s (58 000 Km/h), ( viteza de lansare necesara sa paraseasca sistemul solar) si are ca tinta pe pitica Pluto (POOR PLUTO) si lunile sale, Charon, Nix si Hydra, care sunt atat de departe de noi, ca abia avem cateva poze frumoase in care apar. Cu aceasta nava ajungem pe Luna in mai putin de 8 ore si 35 de minute, fata de 3 zile, 3 ore si 49 de minute, cat le-a trebuit astronautilor de pe Apollo 11 in anul 1969. Misiunea, de lunga durata, va fi cel mai aproape de Pluto la 14 iulie 2015, dar nava nu va putea incetini sa ne arate mai mult din ce va intalni la acea data. Dupa aceasta data, nava isi va continua zborul spre lumea inghetata a centurii Kuiper. La inceputul lui 2007 nava atrecut aproape de Jupiter, la 8 iunie 2008 a trecut orbita lui Saturn, iar la 18 Martie 2011 va intersecta orbita lui Uranus. (vezi desenul alaturat si pagina web)



NASA a mai trimis doua misiuni cu scopul de a calatori spre marginile sistemului Solar: Voyager (lansata in 1977, a iesit din sistemul Solar) si Pioneer (1973).




Ce stea ati alege pentru calatorie? Soarele este cea mai apropiata stea de noi, dar noi nu-l percepem asa, pentru ca prea ne-am obisnuit cu el...
Deci, m-as gandi la Proxima Centauri, care face parte dintr-un sistem de trei de stele, numit Alpha Centauri. Proxima este la 4,22 ani-lumina departare de Pamant, este mai izolata de celelate doua, cea mai stralucitoare fiind Alpha Centauri, care da nume grupului, aflat la 4,37 ani-lumina de noi. Proxima este mai estompata decat suratele ei si da mai putina energie comparativ cu Soarele nostru, de unde ipoteza ca ar putea avea planete care sa sustina viata, la fel ca Pamantul.
Nu ma mai refer la posibilitati de calatorie care in urma cu zeci de ani erau privite ca fanteziste si care au devenit intre timp realitate, o realitate depasita acum de noile tehnolgii si descoperiri.
Daca as calatori cu o nava Voyager pana la Proxima Centauri, cu viteza constanta de 60 000 Km/ora, mi-ar trebui 76 000 de ani, adica peste 2 500 de generatii, sa parcurg cei 4,3 ani-lumina...Deci, aceasta viteza este inadmisibil de mica pentru scopul propus.


Dupa descoperirea energiei nucleare a fost lansata ideea construirii unui propulsor nuclear.
Proiectul ORION a fost propus in anul 1947, iar in 1958 ideea a fost dezvoltata in scopul construirii unui vehicul spatial. In 1963 proiectul a a fost abandonat datorita deseurilor radioactive ce s-ar arunca in spatiu. Daca s-ar construi un astfel de vehicul, ar putea avea viteza 5 % din viteza luminii, adica 54 000 000 Km/ora. Cu un astfel de vehicul mi-ar trebui 85 de ani sa strabat cei 4,3 ani-lumina pana la Proxima Centauri, ceea ce nu este deloc de neglijat...Poate copiii copiilor copiilor... nostri. Asta e sigur.



Yakko's Universe Song

UMBRA PAMANTULUI

O frumoasa compozitie cu fotografii ale eclipsei facute din 30 in 30 de minute. Cand acestea au fost aranjate se vede foarte frumos umbra Pamantului pe discul Lunii.
Realizator: Anthony Ayiomamitis, Atena, Grecia.

16-17 AUGUST 2008, eclipsa partiala de Luna

Sambata seara, dupa ce Luna a rasarit, pe la ora 22, m-am instalat in casuta de joaca a copiilor din fata blocului sa vad ECLIPSA PARTIALA DE LUNA. La inceput a fost senin si Luna se vedea in toata splendoarea ei, dar dupa ora 22:30 au aparut nori tocmai unde nu-i doream...



Am reusit, totusi, sa vad printre ei spectacolul oferit gratis de Soare, Pamant si Luna. Spre miezul noptii, cand Luna se apropia de acoperire maxima, am reusit chiar sa fac o poza la zoom maxim cu micul meu Cannon din buzunar.
Iat-o:




Am avut parte de spectacol nu doar in cer, ci si pe Pamant...In timp ce asteptam sa se mai imprastie norii, m-a vizitat un domn...destul de "intepat"...


Dupa miezul noptii, cand Luna s-a mutat mai la sud, am putut s-o vad din balconul locuintei mele, dar se innorase si mai mult si privelistea nu era tocmai placuta, asa ca m-am culcat dupa ora 1, multumita de ceea ce am vazut.

Asa ar fi trebuit sa vad, excluzand faza de totalitate, daca cerul era senin.
Multumiri Enciclopediei Britannica pentru filmulet.



ECLIPSA PARTIALA DE LUNA FOTOGRAFIATA PRIN TELESCOP,LA INTERVALE DE TIMP REGULATE, DIN BUCURESTI.

ECLIPSA DE SOARE

1 august 2008. Dacă din România Soarele s-a văzut acoperit într-o proporţie foarte mică, fiind o eclipsă parţială, pe alte meleaguri alţii au fost mai norocoşi...





Pe situl NASA sunt poze frumoase din timpul eclipsei văzuta din China, în apropiere de graniţa cu Mongolia.

ECLIPSA DE SOARE in Bistrita-Nasaud.

CONSTELAȚII (partea a II-a)

Pe cerul senin de noapte putem vedea cu ochiul liber peste 2000 de stele. Constelațiile sunt grupuri de stele, care nu au altă legătură decât că, de unde le privim noi, ele se văd împreună și unindu-le cu o linie imaginară se obține forma unui obiect (vezi poza). Din cele 48 de constelații catalogate de Ptolemeu, 47 sunt actuale, unele fiind cunoscute din vremea Babilonului. În prezent sunt identificate 88 de constelații (vezi lista lor), cele din emisfera nordică au denumiri după personaje sau creaturi din mitologia greacă, cele mai multe fiind identificate de vechii greci. Cele din emisfera sudică au fost identificate în secolele XVI – XVIII, în vremea marilor expediții geografice pe coastele sudice. De aceea unele au denumiri moderne: Pompa, Telescopul, Orologiul/Pendula, Pupa, Busola.
În mișcarea sa aparentă, de-a lungul unui an, Soarele străbate cele 12 constelații, corespunzătoare celor 12 luni dintr-un an. Lista începe cu cea care conține momentul când Soarele se află în punctul vernal, pe meridianul zero, în momentul când Soarele trece deasupra ecuatorului ceresc, deci în emisfera nordică, adică echinocțiul de primăvară, ce are loc în jurul datei de 21 martie (momentul nu e fix, din cauza precesiei).

1. Berbec: 21 martie - 20 aprilie
2. Taur: 21 aprilie - 21 mai
3. Gemeni: 22 mai - 21 iunie
4. Rac: 22 iunie - 22 iulie
5. Leu: 23 iulie - 22 august
6. Fecioară: 23 august - 21 septembrie
7. Balanţă: 22 septembrie - 23 octombrie
8. Scorpion: 24 octombrie - 21 noiembrie
9. Săgetător: 22 noiembrie - 20 decembrie
10. Capricorn: 21 decembrie - 19 ianuarie
11. Vărsător: 20 ianuarie - 18 februarie
12. Peşti: 19 februarie - 20 martie



În iulie Soarele răsare în constelația Rac și va călători pe cer urmând linia roșie din fotografie: ecliptica, trecând prin celelalte constelații zodiacale.

CONSTELAȚII (partea I - PTOLEMEU)

"I know that I am mortal and the creature of a day; but when I search out the massed wheeling circles of the stars, my feet no longer touch the earth, but, side by side with Zeus himself, I take my fill of ambrosia, the food of the gods."

”Știu că sunt muritor și o creatură trecătoare, dar când privesc îngrămădirea de stele rotindu-se în cercuri, picioarele mele nu mai ating Pământul și stau alături de Zeus, sorbind din cupa cu ambrozie, hrana zeilor.” -- Claudius Ptolemaeus



Multe constelații sunt foarte vechi, sunt cunoscute din antichitate.
PTOLEMEU (83 – 161, e.n.), matematician, astronom, geograf, astrolog, a trăit în Egiptul sub stăpânire romană și a murit la Alexandria. A scris mai multe cărți, astronomia fiind tratată în ALMAGEST. Lucrarea are o deosebită valoare pentru că prezintă informațiile sub formă de tabele, ceea ce o face ușor de folosit chiar în lansarea unor predicții în legătură cu fenomenele studiate de el. Astronomia în antichitate avea doi strămoși: pe babilonieni, care au dezvoltat tehnicile de calcul matematic necesare și pe astronomii greci, în special Hipparh ( 190 – 120 î.e.n.), care au imaginat modele geometrice pentru descrierea mișcării corpurilor cerești. Ptolemeu s-a bazat pe observații și informații vechi de câtava sute de ani, dar care nu erau sistematizate. Aici intervine meritul său, mai ales că, de la Hipparh s-a păstrat foarte puțin. Hiparh a descris o metodă de a explica eclipsele și a descoperit precesia.
Almagest conține cinci idei de bază:
1 - cerul e ca o sferă și mișcările sunt sferice;
2 – Pământul este o sferă;
3 – Pământul este centrul Universului;
4 – Pământul nu are dimensiuni și e tratat ca un punct pentru a determina distanțele până la alte corpuri cerești;
5 – Pământul nu se mișcă.
Astăzi, unele din aceste idei nu mai sunt acceptate, dar trebuie să recunoaștem claritatea și îndrăzneala lor pentru vremea când a trăit Ptolemeu și telescopul nu se inventase, încă.
Almagest conține și un catalog al stelelor, preluat de la Hipparh și îmbogățit. Constelațiile (48, la număr) acopereau doar partea de cer pe care o vedeau ei și erau formate din 1022 de stele, cea mai strălucitoare având magnitudinea 1, iar cea mai slabă (văzută cu ochiul liber) avea magnitudinea 6). Ptolemeu a imaginat un model de Univers, plasând, cum știm, Pământul în centru și Soarele rotindu-se în jurul acestuia, modelul geocentric, concepție greșită, bazată doar pe observații. Modelul geocentric al lui Ptolemeu a rezistat până la revoluția copernicană ( secolul XVI). Din tabelele făcute de el se pot face previziuni ale eclipselor de Soare și de Lună și se poate anticipa când și unde răsare sau apune o stea. A întocmit un calendar/almanah bazat pe apariția sau dispariția unor stele în cursul uni an, așa-numitul zodiac, cum îl cunoaștem noi astăzi.



Așa arătau tabelele întocmite de marele învățat. Pagină păstrată acum la Biblioteca Vatican, într-o traducere în limba arabă.

1 AUGUST 2008 - eclipsă parțială de Soare

===NU RATAȚI!!===
Chiar dacă este o eclipsă parțială, nu o ratați.
Începe la 12h19min și ține până la 13h54min. Pentru latitudinea noastră, vom vedea un Soare acoperit în proporție de 18%. Să sperăm că va fi cer senin să avem vizibilitate bună. Nu uitați ochelarii de eclipsă sau un geam afumat cu o lumânare aplecată, ca să scoată mult fum. Succes!

METEORIȚI, METEORI, ASTEROIZI, COMETE

Cel mai mare meteorit găsit pe Pământ. Are 2,7m x 2,7m x 0,9m și conține fier, nichel și urme de cobalt. Se numește HOBA și a fost descoperit în Namibia. În 1920 masa lui era estimată la 66 de tone, dar acum, din cauza vandalismului, masa lui s-a redus la 60 de tone. Unii colecționează meteoriți...



Foto-cel mai mare meteorit descoperit in SUA. Are peste 14 tone.

Meteoriți = bucăți de diferite dimensiuni și forme ce rezultă în urma coliziunii dintre asteroizi sau din dezintegrarea unor comete. Mereu cad meteoriți pe Pământ, dar când aceștia intră în atmosferă se aprind, din cauza vitezelor mari și a frecării cu aerul, și pe Pământ ajunge doar un praf fin, pe care nu-l sesizăm. Uneori, când meteoritul a avut dimensiuni mai mari, poate ajunge pe Pământ sub forma unui corp de la câteva grame până la câteva kilograme, sau foarte rar, meteoritul ar fi putut fi gigantic, cum se crede ca a fost cel care a căzut pe Pământ în urmă cu 65 de milioane de ani și a provocat un crater de 180 km diametru, în ocean, aproape de Peninsula Yucatan. De acest eveniment este legată una din teoriile ce încearcă să explice dispariția dinozaurilor.

Cel mai mare meteorit care a lovit Pământul mai aproape de vremea noastră a căzut în zona TUNGUSKA din Siberia, unde a culcat la pământ peste 80 de milioane de copaci. Arderea s-a consumat complet în aer, dar unda de șoc a fost comparată cu cea a unui cutremur de 5 grade pe scara Richter.

Cât timp călătoresc prin spațiul cosmic aceste fragmente se numesc meteoriți, iar atunci când intră în atmosfera Pământului se numesc meteori sau stele căzătoare sau ploaie de meteoriți și formează un spectacol grandios.
De la mijlocul lui iulie până la mijlocul lui august puteți vedea stele căzătoare în constelația Aquaris, ploaie de stele numită Delta Aquarides, care are maximul la 28, 29 iulie. La jumătatea lui august avem o altă ploaie de stele, dar acum meteoriții provin din Perseide.
SFAT- NU RATAȚI ASEMENEA SPECTACOLE...

Asteroizi (planetoizi) = corpuri cerești care orbitează în jurul Soarelui, mai mici decât planetele, dar mai mari decât meteoriții. Au diametre cuprinse între cîțiva metri și câteva sute de kilometri. Au forme destul de neregulate, dar, mai rar, pot fi și sferici. Sunt corpuri din rocă solidă cu un conținut mai mare sau mai mic de metale. Între Marte și Jupiter se află așa-numita "centură de asteroizi", unde s-a estimat ca ar fi peste 750 000 de asteroizi cu lungimi mai mari de 1Km și de unde provin cei mai mulți meteoriți găsiți pe Terra. Au fost descoperiți, însă, și meteoriți proveniți de pe Lună, Marte, sau de aiurea.




Cometele = corpuri cerești care se rotesc în jurul unei stele, dar se deosebesc de asteroizi prin formă și compoziție. Le vine numele din grecescul komē, care înseamnă coamă.



Cometele au un nucleu solid din gaze înghețate și praf, au o coamă din gaze ce înconjoară nucleul și mai au o coadă lungă din praf și gaze. Ele se rotesc în jurul stelei, multe din ele având traiectorii foarte alungite și o anumită perioadă de rotație. În sistemul nostru solar cea mai populară și cunoscută este cometa Halley, care apare odată la 76 de ani, ultima apariție a fost în 1986, dar nu a fost prea spectaculoasă.
Ca o cometă să fie un spectacol deosebit pentru pământeni, trebuie ca ea să fie cât mai aproape de Pământ pentru a fi văzută cu ochiul liber și cât mai strălucitoare, ceea ce nu s-a întâmplat cu Halley la ultima sa apariție. Un spectacol măreț a oferit cometa West (prima fototgrafie),care a fost văzută în martie 1975 și a cărei perioadă a fost estimată la 559 000 de ani. "Marea cometă" a anului 1995 a fost cometa Hyakutake (a doua fotografie) descoperită de un astronom amator japonez, foarte frumoasă și strălucitoare, având magnitudinea 11. Ea a trecut aproximativ la 2 UA de Soare. ( O unitate astronomică = UA = distanța dintre Pământ și Soare, adică aproximativ 150 de milioane de Km. Corpuri rătăcitoare printre stele, cu apariții spectaculoase și cu vizibilitate bună de pe Pământ, cometele erau privite, până nu demult, ca semne divine, rău prevestitoare, care băgau spaima în oameni.


O celebră tapiserie din anul 1066 în care este reprezentat Guillaume Cuceritorul, moment când armatele normande cuceresc Anglia. Pe firmament se vede cometa Halley, surprinsă de creatorul tapiseriei.

În anul 1705 Edmond_Halley a calculat perioada de rotație în jurul Soarelui a cometei și a estimat că, dacă a fost văzută în anul 1682, ea va fi revăzută din nou în anul 1758, având o periodicitate de 76 de ani, după calculele lui Halley făcute in anul 1705. Când cometa a apărut la data estimată de Halley, a fost botezată cu numele acestuia.
Halley, prieten cu Newton, l-a convins pe Newton să scrie 'Principia' și se pare că tot el a plătit și cheltuielile de publicare.