CONSTELAȚII (partea a II-a)

Pe cerul senin de noapte putem vedea cu ochiul liber peste 2000 de stele. Constelațiile sunt grupuri de stele, care nu au altă legătură decât că, de unde le privim noi, ele se văd împreună și unindu-le cu o linie imaginară se obține forma unui obiect (vezi poza). Din cele 48 de constelații catalogate de Ptolemeu, 47 sunt actuale, unele fiind cunoscute din vremea Babilonului. În prezent sunt identificate 88 de constelații (vezi lista lor), cele din emisfera nordică au denumiri după personaje sau creaturi din mitologia greacă, cele mai multe fiind identificate de vechii greci. Cele din emisfera sudică au fost identificate în secolele XVI – XVIII, în vremea marilor expediții geografice pe coastele sudice. De aceea unele au denumiri moderne: Pompa, Telescopul, Orologiul/Pendula, Pupa, Busola.
În mișcarea sa aparentă, de-a lungul unui an, Soarele străbate cele 12 constelații, corespunzătoare celor 12 luni dintr-un an. Lista începe cu cea care conține momentul când Soarele se află în punctul vernal, pe meridianul zero, în momentul când Soarele trece deasupra ecuatorului ceresc, deci în emisfera nordică, adică echinocțiul de primăvară, ce are loc în jurul datei de 21 martie (momentul nu e fix, din cauza precesiei).

1. Berbec: 21 martie - 20 aprilie
2. Taur: 21 aprilie - 21 mai
3. Gemeni: 22 mai - 21 iunie
4. Rac: 22 iunie - 22 iulie
5. Leu: 23 iulie - 22 august
6. Fecioară: 23 august - 21 septembrie
7. Balanţă: 22 septembrie - 23 octombrie
8. Scorpion: 24 octombrie - 21 noiembrie
9. Săgetător: 22 noiembrie - 20 decembrie
10. Capricorn: 21 decembrie - 19 ianuarie
11. Vărsător: 20 ianuarie - 18 februarie
12. Peşti: 19 februarie - 20 martie



În iulie Soarele răsare în constelația Rac și va călători pe cer urmând linia roșie din fotografie: ecliptica, trecând prin celelalte constelații zodiacale.

CONSTELAȚII (partea I - PTOLEMEU)

"I know that I am mortal and the creature of a day; but when I search out the massed wheeling circles of the stars, my feet no longer touch the earth, but, side by side with Zeus himself, I take my fill of ambrosia, the food of the gods."

”Știu că sunt muritor și o creatură trecătoare, dar când privesc îngrămădirea de stele rotindu-se în cercuri, picioarele mele nu mai ating Pământul și stau alături de Zeus, sorbind din cupa cu ambrozie, hrana zeilor.” -- Claudius Ptolemaeus



Multe constelații sunt foarte vechi, sunt cunoscute din antichitate.
PTOLEMEU (83 – 161, e.n.), matematician, astronom, geograf, astrolog, a trăit în Egiptul sub stăpânire romană și a murit la Alexandria. A scris mai multe cărți, astronomia fiind tratată în ALMAGEST. Lucrarea are o deosebită valoare pentru că prezintă informațiile sub formă de tabele, ceea ce o face ușor de folosit chiar în lansarea unor predicții în legătură cu fenomenele studiate de el. Astronomia în antichitate avea doi strămoși: pe babilonieni, care au dezvoltat tehnicile de calcul matematic necesare și pe astronomii greci, în special Hipparh ( 190 – 120 î.e.n.), care au imaginat modele geometrice pentru descrierea mișcării corpurilor cerești. Ptolemeu s-a bazat pe observații și informații vechi de câtava sute de ani, dar care nu erau sistematizate. Aici intervine meritul său, mai ales că, de la Hipparh s-a păstrat foarte puțin. Hiparh a descris o metodă de a explica eclipsele și a descoperit precesia.
Almagest conține cinci idei de bază:
1 - cerul e ca o sferă și mișcările sunt sferice;
2 – Pământul este o sferă;
3 – Pământul este centrul Universului;
4 – Pământul nu are dimensiuni și e tratat ca un punct pentru a determina distanțele până la alte corpuri cerești;
5 – Pământul nu se mișcă.
Astăzi, unele din aceste idei nu mai sunt acceptate, dar trebuie să recunoaștem claritatea și îndrăzneala lor pentru vremea când a trăit Ptolemeu și telescopul nu se inventase, încă.
Almagest conține și un catalog al stelelor, preluat de la Hipparh și îmbogățit. Constelațiile (48, la număr) acopereau doar partea de cer pe care o vedeau ei și erau formate din 1022 de stele, cea mai strălucitoare având magnitudinea 1, iar cea mai slabă (văzută cu ochiul liber) avea magnitudinea 6). Ptolemeu a imaginat un model de Univers, plasând, cum știm, Pământul în centru și Soarele rotindu-se în jurul acestuia, modelul geocentric, concepție greșită, bazată doar pe observații. Modelul geocentric al lui Ptolemeu a rezistat până la revoluția copernicană ( secolul XVI). Din tabelele făcute de el se pot face previziuni ale eclipselor de Soare și de Lună și se poate anticipa când și unde răsare sau apune o stea. A întocmit un calendar/almanah bazat pe apariția sau dispariția unor stele în cursul uni an, așa-numitul zodiac, cum îl cunoaștem noi astăzi.



Așa arătau tabelele întocmite de marele învățat. Pagină păstrată acum la Biblioteca Vatican, într-o traducere în limba arabă.

1 AUGUST 2008 - eclipsă parțială de Soare

===NU RATAȚI!!===
Chiar dacă este o eclipsă parțială, nu o ratați.
Începe la 12h19min și ține până la 13h54min. Pentru latitudinea noastră, vom vedea un Soare acoperit în proporție de 18%. Să sperăm că va fi cer senin să avem vizibilitate bună. Nu uitați ochelarii de eclipsă sau un geam afumat cu o lumânare aplecată, ca să scoată mult fum. Succes!

METEORIȚI, METEORI, ASTEROIZI, COMETE

Cel mai mare meteorit găsit pe Pământ. Are 2,7m x 2,7m x 0,9m și conține fier, nichel și urme de cobalt. Se numește HOBA și a fost descoperit în Namibia. În 1920 masa lui era estimată la 66 de tone, dar acum, din cauza vandalismului, masa lui s-a redus la 60 de tone. Unii colecționează meteoriți...



Foto-cel mai mare meteorit descoperit in SUA. Are peste 14 tone.

Meteoriți = bucăți de diferite dimensiuni și forme ce rezultă în urma coliziunii dintre asteroizi sau din dezintegrarea unor comete. Mereu cad meteoriți pe Pământ, dar când aceștia intră în atmosferă se aprind, din cauza vitezelor mari și a frecării cu aerul, și pe Pământ ajunge doar un praf fin, pe care nu-l sesizăm. Uneori, când meteoritul a avut dimensiuni mai mari, poate ajunge pe Pământ sub forma unui corp de la câteva grame până la câteva kilograme, sau foarte rar, meteoritul ar fi putut fi gigantic, cum se crede ca a fost cel care a căzut pe Pământ în urmă cu 65 de milioane de ani și a provocat un crater de 180 km diametru, în ocean, aproape de Peninsula Yucatan. De acest eveniment este legată una din teoriile ce încearcă să explice dispariția dinozaurilor.

Cel mai mare meteorit care a lovit Pământul mai aproape de vremea noastră a căzut în zona TUNGUSKA din Siberia, unde a culcat la pământ peste 80 de milioane de copaci. Arderea s-a consumat complet în aer, dar unda de șoc a fost comparată cu cea a unui cutremur de 5 grade pe scara Richter.

Cât timp călătoresc prin spațiul cosmic aceste fragmente se numesc meteoriți, iar atunci când intră în atmosfera Pământului se numesc meteori sau stele căzătoare sau ploaie de meteoriți și formează un spectacol grandios.
De la mijlocul lui iulie până la mijlocul lui august puteți vedea stele căzătoare în constelația Aquaris, ploaie de stele numită Delta Aquarides, care are maximul la 28, 29 iulie. La jumătatea lui august avem o altă ploaie de stele, dar acum meteoriții provin din Perseide.
SFAT- NU RATAȚI ASEMENEA SPECTACOLE...

Asteroizi (planetoizi) = corpuri cerești care orbitează în jurul Soarelui, mai mici decât planetele, dar mai mari decât meteoriții. Au diametre cuprinse între cîțiva metri și câteva sute de kilometri. Au forme destul de neregulate, dar, mai rar, pot fi și sferici. Sunt corpuri din rocă solidă cu un conținut mai mare sau mai mic de metale. Între Marte și Jupiter se află așa-numita "centură de asteroizi", unde s-a estimat ca ar fi peste 750 000 de asteroizi cu lungimi mai mari de 1Km și de unde provin cei mai mulți meteoriți găsiți pe Terra. Au fost descoperiți, însă, și meteoriți proveniți de pe Lună, Marte, sau de aiurea.




Cometele = corpuri cerești care se rotesc în jurul unei stele, dar se deosebesc de asteroizi prin formă și compoziție. Le vine numele din grecescul komē, care înseamnă coamă.



Cometele au un nucleu solid din gaze înghețate și praf, au o coamă din gaze ce înconjoară nucleul și mai au o coadă lungă din praf și gaze. Ele se rotesc în jurul stelei, multe din ele având traiectorii foarte alungite și o anumită perioadă de rotație. În sistemul nostru solar cea mai populară și cunoscută este cometa Halley, care apare odată la 76 de ani, ultima apariție a fost în 1986, dar nu a fost prea spectaculoasă.
Ca o cometă să fie un spectacol deosebit pentru pământeni, trebuie ca ea să fie cât mai aproape de Pământ pentru a fi văzută cu ochiul liber și cât mai strălucitoare, ceea ce nu s-a întâmplat cu Halley la ultima sa apariție. Un spectacol măreț a oferit cometa West (prima fototgrafie),care a fost văzută în martie 1975 și a cărei perioadă a fost estimată la 559 000 de ani. "Marea cometă" a anului 1995 a fost cometa Hyakutake (a doua fotografie) descoperită de un astronom amator japonez, foarte frumoasă și strălucitoare, având magnitudinea 11. Ea a trecut aproximativ la 2 UA de Soare. ( O unitate astronomică = UA = distanța dintre Pământ și Soare, adică aproximativ 150 de milioane de Km. Corpuri rătăcitoare printre stele, cu apariții spectaculoase și cu vizibilitate bună de pe Pământ, cometele erau privite, până nu demult, ca semne divine, rău prevestitoare, care băgau spaima în oameni.


O celebră tapiserie din anul 1066 în care este reprezentat Guillaume Cuceritorul, moment când armatele normande cuceresc Anglia. Pe firmament se vede cometa Halley, surprinsă de creatorul tapiseriei.

În anul 1705 Edmond_Halley a calculat perioada de rotație în jurul Soarelui a cometei și a estimat că, dacă a fost văzută în anul 1682, ea va fi revăzută din nou în anul 1758, având o periodicitate de 76 de ani, după calculele lui Halley făcute in anul 1705. Când cometa a apărut la data estimată de Halley, a fost botezată cu numele acestuia.
Halley, prieten cu Newton, l-a convins pe Newton să scrie 'Principia' și se pare că tot el a plătit și cheltuielile de publicare.

FRICA FAȚĂ DE RADIAȚII...

Asist în fiecare zi la discuții năucitoare despre radiații... că sunt din ce în ce mai puternice, că sunt foarte nocive, că răspund pentru înmulțirea numărului de cazuri de cancer...Cuvântul radiații a ajuns sa fie considerat un bau-bau, care o să ne răpună pe toți, curând...


Ce nu știu oamenii este că spectrul radiațiilor este foarte larg. Și în afară de radiațiile electromagnetice(din desen), mai sunt și alte radiații emise de nucleele unor elemente chimice instabile (radiațiile alfa, beta și gamma).
Radiațiile electromagnetice se întind pe un domeniu de 26 de ordine de mărime, adică de la 1 la 100 000 000 000 000 000 000 000 000 (o sută de milioane de miliarde de miliarde), sau 10 la puterea 26 , cum spunem noi la școală. Pe această plajă foarte întinsă, radiația vizibilă=lumina, abia dacă se întinde pe un ordin de mărime (între 700 nanometri pentru culoarea roșie și 400 de nanometri pentru culoarea violet).
Cu cât frecvența radiației este mai mare, lungimea de undă e mai mică, cele două mărimi fiind invers proporționale. Pe măsură ce frecvența crește, crește și energia radiației, iar peste un anumit ordin de mărime, radiația devine periculoasă.
Unde întâlnim radiațiile, la ce ne folosesc și când devin periculoase?
1. Curentul electric alternativ are frecvențele cele mai mici din spectru. Nu mai spun la ce e bun, știm toți acest lucru.
2. Radiațiile hertziene sau undele radio merg până la frecvențe de 1000 de MHz. și sunt folosite în comunicații radio – TV și nu numai.
3. Microundele - pentru radar si preparat mâncare.
4. Radiația infraroșie sau radiația calorică este emisă de corpuri în funcție de temperatura acestora. Ați văzut filmare în infraroșu făcută noaptea?
5. Lumina. Nu detaliez.
6. Radiația ultravioletă este cea care ne bronzează, dar trebuie să ne expunem la Soare cu măsură, pentru a evita arsurile pielii. În prezența acestei radiații se fixează vitamina D în oasele noastre și nu suntem niște rahitici. De la aceste frecvențe în sus, radiațiile sunt periculoase, dar noi suntem protejați de atmosferă, care nu permite trecerea acestor radiații, sau permite foarte puțin.(vezi ferestrele de trecere a radiațiilor prin atmosferă)
7. Radiația X, e periculoasă, dar folosită cu grijă în instalții speciale, ne ajută să vedem în interiorul corpului uman sau în locuri greu accesibile (furnale, de ex.), făcând radiografii.
8. Radiația gamma este cea mai periculoasă, dar are și multe aplicații practice în medicină, defectoscopie, producere de energie electrică, datarea rocilor și fosilelor etc.
Nu ne putem ascunde de radiații nicăieri, deoarece suntem "bombardați" din toate direcțiile din pământ, din sol, din aer, din atmosferă, din alimente. Partea bună este că ne-am adaptat la acest fond natural de radiații și nu trebuie să depășim niște limite maxime permise, stabilite științific. Studiile arată că omul nu a reușit să producă mari modificări ale valorilor fondului de radiații prin activitățile de zi cu zi( medicină, industrie, energetică nucleară etc.)Ne place să credem că OMUL este măsura tuturor lucrurilor și că este mare și stăpân pe această planetă, dar este totuși o ființă fragilă și neputincioasă din multe puncte de vedere. În acest caz, e de bine, înseamnă că nu poate produce schimbări apocaliptice la scară globală. Pământul e totuși, URIAȘ...

Telescopul Hubble

De la Galilei încoace, astronomii au avut un singur scop-să vadă mai mult, mai departe, mai adânc în spațiul cosmic.
Telescopul Hubble (The Hubble Space Telescope, prescurtat și HST sau, simplu, Hubble), lansat la 24 aprilie 1990 de NASA, este un mare și longeviv succes în cursa pentru cucerirea spațiului.
(Se numește așa după marele astronom american EDWIN HUBBLE cel care a schimbat percepția astronomilor despre Univers, demonstrând că Milky Way nu e singura galaxie și ca galaxiile fug una de alta, deci Universul e în expansiune.)
Aflat deasupra atmosferei, care absoarbe o parte din lumina și radiațiile ce vin din cosmos, telescopul poate „vedea” mult mai bine decât telescoapele montate pe Pământ, Hubble înlăturând un obstacol din calea telescoapelor și ochilor noștri: atmosfera.
Este de mărimea unui autobuz și funcționează cu energia pe care ar avea-o necesară 28 de becuri de 100 Watt.
Hubble se învârtește în jurul Pământului cu 8 Km/s și face o rotație completă în 97 de minute. Dacă un avion s-ar deplasa cu această viteză pe Pământ ar parcurge distanța Bistrița-București (400Km) în 50 de secunde sau ar traversa SUA de la est la vest în 10 minute.
Hubble parcurge peste 241 de milioane de Km pe an. Este pe o orbită joasă față de Pământ (aprox. 589Km.) și lucrează în domeniile de lungimi de undă pentru radiația optică (vizibilă), radiația ultravioletă și infraroșul apropiat.
Unde este Hubble acum...Poți vedea dacă faci clic pe acest link.

Este utilat cu instrumente care au scopuri precise:
- camera de supraveghere - Advanced Camera for Surveys (ACS)
- spectrometru - Advanced Camera for Surveys (ACS)= senzorul de căldură
- spectrograful - Space Telescope Imaging Spectrograph (STIS)=care funcționează ca o prismă, luând “amprentele” stelelor după lumina emisă
- aparatul fotografic - Wide Field and Planetary Camera 2 (WFPC2)- cel care a furnizat deja fotografii celebre din spațiul adânc
- senzori de gidaj și măsurători - Fine Guidance Sensors (FGS) – pentru menținerea lui Hubble în poziție corectă și pentru măsurători astronomice.



Hubble văzut de pe naveta spațială Discovery în timpul celei de a doua misiuni de întreținere și utilare cu aparatură a telescopului. Misiunea de atunci a durat 10 zile (11-21 februarie 1997).






Alături vedeți un membru al echipajului lucrând în exteriorul lui Hubble. Se vede Pământul în spatele lui și spațiul întunecat...
brrrrrrrrrr....

STELE. MAGNITUDINE.

Unele stele ne apar mai strălucitoare decât altele. Aceasta nu este neapărat din cauză că acele stele strălucitoare sunt şi mai mari. Este o strălucire aparentă şi depinde de trei factori: 1-cât de mare e steaua respectivă, 2-cât de departe este ea faţă de Pământ, 3-câtă lumină emite steaua în realitate. Aşa se face că, nouă ne apare Soarele ca fiind cea mai strălucitoare stea, deşi ea este de mărime mijlocie, dar este cel mai aproape de noi şi de aceea ne apare cel mai strălucitor de pe cer.
Noi măsurăm strălucirea unei stele, aşa cum o vedem cu ochiul liber, cu ajutorul unei mărimi numită magnitudine. Cuvântul a fost introdus de astronomul grec Hipparh (cca. 190 î.Hr. — cca.120 î.Hr), fondatorul astronomiei ştiinţifice și popularizat de Ptolemeu în ALMAGEST. Cuvântul în sine, se traduce prin mărime. O stea foarte strălucitoare poate avea magnitudinea 1, sau mai puţin, iar o stea care se vede slab cu ochiul liber, magnitudinea 6 sau 7. Cu cât magnitudinea e mai mică, steaua e mai strălucitoare. Cu un telescop puternic pot fi văzute stele slabe cu magnitudinea în jur de 20. Planetele cele mai strălucitoare pot avea magnitudini de la -1 la -4.
Din cauza atmosferei Pământului, a poluării şi a luminilor din oraş, din miliardele de stele, noi vedem cu ochiul liber pe un cer senin aproximativ 2500 de stele.
Iată cum arăta harta cerului azi dimineaţă, la răsăritul Soarelui.
Şi iată câteva exemple de magnitudini. Fă clic pe hartă:


Soarele -26,69
Venus -3,58
Mercur -0,83
Vega,Lira 0.00
Betelgeuse,Orion 0,45
Altair,Acvila 0,75
Polaris,Ursa Mică 1,95
Pollux,Gemenii 4,20



Așa arăta cerul seara la ora 19,oo. Soarele este spre apus, Luna, cu magnitudinea -11,74, se pregatește să apară la orizont. Stelele nu se văd încă din cauza luminii Soarelui, încă intense, dar sunt trasate constelațiile.
CER SENIN, TUTUROR !


Și așa arăta cerul la 10 seara, când m-am întors de la Zilele Bistriței, după ce am ascultat trupa PREFIX990...FRUMOS !