I do not know what I may appear to the world, but to myself I seem to have been only like a boy playing on the sea-shore, and diverting myself in now and then finding a smoother pebble or a prettier shell than ordinary, whilst the great ocean of truth lay all undiscovered before me...Nu ştiu cum mă văd alţii, dar eu mă văd ca un băieţel care se joacă pe o plajă cu nisip şi uneori găseşte o pietricică mai frumoasă în timp ce oceanul adevărului se întinde nemărginit şi nedescoperit în faţa mea/lui...Din "Memorii", sir ISAAC NEWTON.

FĂ-ŢI TIMP ŞI PRIVEŞTE CERUL...NU VEI REGRETA...VEI VEDEA MEREU CEVA NOU...

25.2.10

Pământul şi viaţa

Când zeii au făurit omenirea,
au hărăzit oamenilor moartea.
Viaţa veşnică au păstrat-o pentru ei!

Tableta a X-a, Epopeea lui Ghilgameş



De-a lungul istoriei, toate civilizaţiile s-au întrebat cum a apărut viaţa. Babilonienii, vechii chinezi ori indieni aveau propriile credinţe în legătură cu felul cum a apărut viaţa. Mai târziu, filozofii greci au îmbrăţişat ideea că viaţa a apărut spontan, la momentul potrivit, ideea generaţiei spontanee (vieţuitoare fără părinţi, fără ascendenţi) fiind preluată şi de gânditorii din Evul Mediu: Newton, Descartes, Bacon. Folosirea primului microscop în secolul al XVII-lea a condus la ideea că microorganismele sunt prezente peste tot, că ele se multiplică, se dezvoltă şi evoluează şi chiar dacă se făceau experimente cu celule, ideea generaţiei spontanee tot nu a fost abandonată. Abia mai târziu (după 1850), experimentele de sterilizare făcute de Pasteur au condus la ideea că viaţa trebuie să aibă un început şi că acest început ar trebui explicat mai degrabă de chimişti, decât de biologi, sau că la aflarea răspunsului trebuie să-şi dea mâna toţi oamenii de ştiinţă. Experimentele lui Pasteur au dus la abandonarea ipotezei generaţiei spontanee şi apariţia teoriei evoluţioniste, odată şi cu apariţia lucrării lui Charles Darwin „Originea speciilor” în 1856. O serie de experimente finalizate de Pasteur în 1864 l-au făcut pe acesta să tragă concluzia scurtă că Omne vivum ex ovo, adică viaţa provine din ouă şi, de aici provine legea biogenezei, atribuită lui Pasteur: nici o fiinţă vie (micro sau macroscopică) nu poate proveni din nimic, fără părinţi cu care să se asemene.
Nu există un model standard unanim acceptat al apariţiei vieţii pe Pământ. Mai există şi alte concepţii despre apariţia vieţii, cum ar fi ipoteza creaţionistă, conform căreia o putere divină ar fi creat fiinţele vii, sau ipoteza apariţiei germenilor vieţii de pe alte planete prin ciocnirea Pământului cu meteoriţi care au adus aceşti germeni (ipoteză numită panspermie). Analizând datele de care dispun oamenii de ştiinţă în prezent, câteva idei, se pare, sunt la baza teoriei apariţiei vieţii. Am să amintesc câteva. Planeta pe care locuim noi are o anumită mărime şi este plasată la o distanţă de Soare ce permite apei lichide să existe şi vaporii de apă se află pretutindeni. Prezenţa atmosferei protejează suprafaţa Pământului de radiaţiile cosmice foarte puternice. Acest lucru se întâmplă acum, dar atmosfera noastră nu a fost dintotdeauna aşa cum o ştim acum. Din cei 4,5 miliarde de ani, cât se estimează că ar fi vârsta Pământului, primul miliard de ani din viaţa acestuia nu a fost unul tocmai liniştit. Unii teoreticieni sugerează faptul că atmosfera primară era formată din metan, amoniac, apă, hidrogen sulfurat, mono şi dioxid de carbon, şi în cantitate mică, oxigen şi ozon (era un mediu reducător, anaerob, fără aer). În asemenea atmosferă, descărcările electrice au putut duce la formarea de aminoacizi, moleculele vieţii. În sprijinul acestei ipoteze vine experimentul Miller-Urey (1953, Chicago University) care a simulat condiţiile presupuse ale atmosferei primare a Pământului şi a studiat evoluţia acesteia când a fost supusă unor descărcări electrice. (Pentru respectarea adevărului istoric, trebuie să precizez că experimentul Miller-Urey este varianta modernă a unui experiment propus de biochimistul rus Alexander Ivanovich Oparin, numit deseori şi Darwin al secolului XX). La sfârşitul experimentului s-a putut constata că, din molecule anorganice au apărut molecule organice în urma unor reacţii chimice. In sprijinul ipotezei că în urmă cu 3,5 miliarde de ani apăreau pe Pământ primele molecule organice stau mărturie fosilele de stromatolite (alge albastre) găsite. În următorul miliard de ani din viaţa Pământului algele albastre au fost cele care au schimbat atmosfera primară în ceea ce avem astăzi, adică o atmosferă oxidantă, bogată în oxigen în care putem trăi noi ca fiinţe mai evoluate. Prin fotosinteză, aceste alge au transformat dioxidul de carbon în oxigen sub influenţa luminii solare, producând ceea ce azi numim „marea oxidare” sau „catastrofa oxigenului”. Se cunosc peste 7500 de asemenea specii de alge, din care aş aminti doar spirulina pe care am folosit-o şi eu ca supliment alimentar, iar multe altele folosite pentru proprietăţile lor terapeutice. Faptul că s-au găsit fosile din aceste alge primitive peste tot pe Pământ demonstrează că, deja, în urmă cu 2,5 miliarde de ani, viaţa era răspândită pe tot Pământul. Totuşi, primele 4 miliarde de ani din viaţa Pământului sunt puţin cunoscute, dovezile, fosilele fiind relativ puţine. Cunoscută şi ca era precambriană, aceasta cuprinde era hadeana, arhaică şi proterozoică. Din ultima perioadă a precambrianului s-au găsit fosilele unor mici vieţuitoare clasificate ca meduze, moluşte, spongieri, etc şi din acestea Charnia este acceptat ca fiind primul organism pluricelular complex. Conform teoriei lui Darwin, în timpul unei generaţii se pot produce mici schimbări şi ele sunt perfect normale, dar acestea se pot amplifica pentru un interval mare de timp ducând la schimbări esenţiale care pot duce la noi specii. Doi factori majori pot duce la asemenea schimbări: selecţia naturală şi adaptarea la mediu. Aşa trebuie să se fi întâmplat şi acum 500 de milioane de ani, odată cu trecerea la perioada cambriană, când s-a produs aşa numita „explozie cambriană”. Exceptând câteva forme enigmatice care pot sau nu să reprezinte animale, toţi strămoşii animalelor moderne par să aibă reprezentanţi în Cambrian şi majoritatea, cu excepţia bureţilor, par să aibă originea imediat după sau înaintea începutului perioadei. Multe tipuri dispărute şi animale ciudate care au relaţii neclare cu celelalte clase de vieţuitoare sunt prezente în Cambrian. Apariţia „bruscă” a unei faune atât de diverse într-o perioadă scurtă de timp raportată la întinderea temporală a evoluţiei Pământului a fost numită explozia cambriană. În ultimii 50 de ani s-au descoperit numeroase exemple de faună pre-cambriană, dar legătura acestora cu fauna din Cambrian nu este clară. Cambrianul a fost o eră a înarmării, când toate speciile şi-au perfecţionat „armele”, când au apărut şi prădătorii. Încă nu există o explicaţie pentru toate aceste salturi, dar pot fi câteva ipoteze: creşterea nivelului oxigenului în atmosferă, creşterea vitezei de mişcare a plăcilor tectonice, o schimbare în mişcarea orbitală a Pământului.
O teorie acceptată de mulţi oameni de ştiinţă afirmă că Sistemul Solar s-a format în urma exploziei unei supernove, fenomen ce a dat naştere unui nor de praf, o nebuloasă, care, datorită gravitaţiei începe să se concentreze în jurul unui punct ce devine din ce în ce mai fierbinte şi care va fi Soarele nostru. Din restul de fragmente au început să capete formă planetele, dar procesul a durat aproximativ 1 miliard de ani. Dacă ar fi să condensăm istoria Pământului în 12 ore, adică cele 4,5 miliarde de ani, am constata că primele trei ore (primul miliard de ani) din viaţa Pământului au fost cele mai furtunoase, cele mai dramatice şi mai spectaculoase, dar în jurul orei 3, am vedea că Pământul are o crustă solidă, adică s-au format rocile. În jurul orei 4 în oceane apăruseră primele microorganisme. De la ora 4 până la ora 10:30 viaţa s-a desfăşurat numai în ocean şi este ceea ce numim azi era precambriană. La ora 10:30 se produce acea explozie cambriană, când vieţuitoare complexe au părăsit oceanul, păşind pe uscat. Istoria oamenilor începe în ultimele 10 secunde din perioada de 12 ore considerată a fi toată istoria Pământului. Deşi omul este atât de tânăr comparativ cu alte vieţuitoare, el este cel care a reuşit să părăsească planeta, să cerceteze şi să cucerească noi frontiere. Fosilele găsite în ultima vreme ne ajută să reconstituim istoria ultimilor 500-600 de milioane de ani şi urmele duc la concluzia că Pământul a trecut prin câteva crize. Prima criză, explozia cambriană a dat naştere erei primare (Paleozoic), ce s-a întins de la – 570 milioane de ani la – 235 milioane de ani, eră caracterizată prin trecerea de la vieţuitoare mici, modeste (bacterii, alge, meduze) fără schelet la vieţuitoare cu carapace de protecţie şi cu schelet ce au lăsat urme în straturile geologice ale Pământului. A doua criză a generat era secundară (Mezozoic, de mijloc) (de la - 235 milioane de ani la – 65 de milioane de ani) şi este caracterizată de dominaţia reptilelor uriaşe care stăpâneau deopotrivă uscatul, oceanele şi aerul şi de coniferele străvechi. Era terţiară (Neozoic) are ca punct de plecare dispariţia dinozaurilor, acum 65 de milioane de ani şi începutul procesului de înălţare a munţilor tineri: Alpii, Anzii, Himalaya. Predomină plantele cu flori şi animalele cu sânge cald, păsări şi mamifere. Dacă primele două ere pot fi considerate calme din punct de vedere geologic, era terţiară a fost destul de zbuciumată. Locul dinozaurilor a fost luat de alte mamifere, acestea cunoscând o mare diversificare şi reînnoire, fapt ce a dat şi numele erei terţiare ca eră a mamiferelor, culminând cu apariţia celui mai evoluat mamifer: omul, cele mai vechi schelete de Homo sapiens sapiens (strămoşul nostru direct) găsite având vârsta de 90 000 de ani.
Geologii au decis ca era cuaternară să înceapă cu momentul apariţiei primilor oameni şi, chiar dacă se mai discută care să fie momentul de început, cercetătorii s-au pus de acord că primele fiinţe care par să fie oameni sunt australopitecii, care au o vechime de 3-3,5 milioane de ani. Între timp au fost găsite fosile de oameni preistorici pe arii tot mai extinse de pe Pământ, lucru ce ne face să credem că aceştia erau destul de răspândiţi şi destul de numeroşi, probabil în jur de un milion acum 40 000 de ani, după estimările cercetătorilor. Credem astăzi că ei au învăţat să folosească focul, să-şi îngroape morţii şi chiar să practice forme primitive de artă. Explozia demografică a speciei umane urmată şi de explozia dezvoltării tehnologice au făcut ca omul modern să se gândească serios la cucerirea de noi teritorii în sistemul solar capabile să susţină această specie nouă aflată într-o continuă expansiune.



Foto: Reţetă pentru viaţă din Evul Mediu: pune o haină murdară într-un vas, adaugă spice de grâu, lasă la fermentat 21 de zile şi în vas vor apărea mulţi şoareci...





CEASUL GEOLOGIC AL PĂMÂNTULUI



FRAŢII...

Niciun comentariu: